Nothing but a hound dog...

Pe vremurile astea caniculare, nu pot decât să mă declar încântat de tendinţele din domeniul animăluţelor de companie. Să-i luăm pe londonezi, de exemplu... Au deschis prima tonetă mobilă de îngheţată pentru câini. Ce n-aş da să mă aflu acum acolo şi să degust un "Dog Eat Hog World" (şerbet cu aromă de pui şi şuncă) sau o "Canine Cookie Crunch" (îngheţată de vanilie cu biscuiţi). Cică şi stăpânii mei ar putea consuma în siguranţă produsele cu pricina. Go England !

Deşi mama nu mi-a spus nimic despre asta, m-am trezit că sunt priceput şi la escaladă. Aşa că, mi-am luat inima în piept, mi-am sumeţit coada şi am abordat niscaiva înălţimi. Mi-am păstrat entuziasmul specific vârstei chiar şi atunci când pământul părea a-mi fuge de sub picioare. Singurul inconvenient a fost lesa aceea nesuferită, dar îmi făcusem deja un plan de eliminare a ei.

...în ţarcul de profil din Parcul Naţional. Actorii sunt Odin (seamănă cu mine, dar e mai măricel), Kiro (maestrul bicolor), Una (pasiunea noastră, a tuturor "masculilor feroce" de acolo), intrusul Igor, un buldog englez şi, cu voia dumneavoastră, subsemnatul, prezent cu toate cele patru lăbuţe şi o coadă la datorie.

...din satul acesta. Atât de graţios îmi pun nasul la treabă, că vacile-n ocol se sperie degrabă. Când ies la plimbare, îmi iau hamul, nu vesta. Privirile mele dezmiardă şoseaua şi fug rătăcite spre tufele în verde. De mine vorbeşte în sat toată lumea şi glasul căţeilor în umbră se pierde. Nu-i chip să mai scap de priviri curioase. Când calc, manifest pentru rasa-mi întreagă. Sunt sigur că le inspir respectul în oase şi adoraţie pentru fiinţa-mi cea dragă. Sunt cel mai frumos din satul acesta...

Muntele m-a văzut mai mic şi neştiutor şi m-a întâmpinat cu un potop de ploaie măruntă, deloc prietenoasă cu nările mele. Aşa că cea mai mare bucurie a fost să mă întind pe piatra încinsă de prima zi cu soare şi să mă odihnesc câineşte... adică stând cu un ochi la pisicile de la pensiune şi cu urechile ciulite în aşteptarea ospătarului.

Deci sunt în concediu şi n-am niciun chef să mă hrăniţi cu bobiţe (chiar dacă aţi cărat şi bolurile cu voi). M-am ridicat în două labe şi nu cobor până nu degust nişte specialităţi din zonă. Cum e grătarul de pui şi orezul prin partea locului ? Şi vaca aia pe care am zărit-o în curte produce ceva brânză comestibilă ?

Abia după ce am fost urcat în chestia aia care huruia cu aer rece şi derula ameţitor imagini pe geam am înţeles de ce stăpânii mei nu mi-au dat nimic de mâncare în dimineaţa aceea. Până la urmă, n-am mai suportat umilinţa de a fi încercuit de bagaje şi le-am sărit în braţe.

La un moment dat, am ajuns la o casă mare cu scări ciudate, pe care n-am conceput defel să le urc. Dus în braţe cu forţa spre o celulă din lemn, am descoperit unicul avantaj, anume că avea un pat enorm. Dar nici în visele cele mai negre nu mi-am închipuit că nu era tot al meu...

Am primit o fotografie de la prietenii mei de peste ocean. Ei au probleme importante de rezolvat acolo. În primul rând, nu pot moţăi când soarele e sus pe cer, deoarece s-a dovedit că, tocmai la amiază, numeroase grupuri organizate de feline transportă ilegal mâncare uscată pe teritoriul american. În al doilea rând, trebuie să fie dotaţi mereu cu şepci şi cremă de protecţie solară. Reversul medaliei e că infractorii nu au nicio şansă... (Daţi clic pe poză şi veţi înţelege de ce.)

Credeaţi că numai voi, oamenii care citiţi bloguri, aveţi formaţii de muzică preferate ? Şi noi suntem mari iubitori ale înşiruirilor melodioase de note. Aşa că, astăzi vă propun să retrăiţi atmosfera anilor '60, în timp ce eu îmi voi reaminti cum era în fragedă pruncie...

Aiurea, urlu vitejeşte în fiecare seară în ţarcul cu câini din "23 august", dar condiţiile de iluminare sunt improprii pentru realizarea de fotografii şi filme relevante pentru performanţele mele. Totuşi, va trebui să-i conving pe stăpâni s-o facă şi pe asta, altfel nu mă veţi crede pe cuvânt că am pus la respect un pui de rottweiler. Aşa de tare m-am agitat cu problema asta, încât am fost nevoit să apelez la o mătură să mă calmez... Curată vrăjitorie !

Urechile mele lungi au captat un mesaj important din partea comunităţii de cartier a câinilor, forul nostru tutelar, care se ocupă mai ales de reglementarea lătratului, procedurile de împărţire a teritoriului şi alte chestii din astea. Prin urmare, ia aminte...

1. Nu e deloc frumos să dai vina pe mine atunci când tragi "vânturi".
2. Nu te mai enerva când latru sau urlu. Sunt câine.
3. Dacă mă scoţi la plimbare, lasă-mă să cercetez împrejurimile. Până la urmă, cine e beneficiarul plimbării ?
4. Nu-mi mai vântura mâncarea pe la nas, dacă n-ai de gând să-mi dai o bucăţică.
5. Nu-mi mai pune hăinuţe roz ! Acum ştii de ce-ţi rod lucrurile atunci când nu eşti acasă...
6. Nu mă mai amăgi că-mi arunci băţul... Ce să mă fac, ai păcălit un câine ! Asta înseamnă să te afli în vârful lanţului trofic ?
7. Dacă mă duci la veterinar să mă castrezi, nu te mira că nu-mi mai doresc să calc pe acolo.
8. De ce te deranjează că-ţi miros invitaţii la fund ? N-am învăţat încă să le strâng mâna...
9. Pulovere pentru câini ??? Tu n-ai observat că am blană ?!
10. Lasă dezgustul deoparte. Şi ce dacă mă ling acolo ? Eşti plin de gelozie !

De ce m-ai scos din pătuţ la ora asta ? Tu nu ştiai că toate razele soarelui se concentrează acum pe locul meu de promenadă ? Ah... nu văd nimic. Şi mai ai şi pretenţia să termin repede. Măcar dacă nu te-ai duce la birou, ca să mai avem ceva vreme de mirosit iarba şi urmărit pisicile...

Prima mea expediţie în "junglă", în care am fost deseori înghiţit de peisaj. N-am ştiut că există atâtea mirosuri, că pot produce atâta salivă şi nici că voi fi nevoit să merg în braţe la întoarcere...

Chiar dacă sunt deja expert în scurte hămăituri şi prelungi urlete, care mi-au parvenit prin ADN strămoşesc, vreau să mă specializez şi în alte domenii de activitate, aşa că nu-mi strică să devin poliglot. Înainte de a învăţa comenzile de bază în română, am pus laba pe un manual de engleză. În primul rând, avea foarte mult verde, la fel ca iarba pe care-mi place atât s-o miros şi, uneori, s-o gust. În plus, stăpânii mei au obiceiul să-mi lase televizorul aprins pe posturi de limbă engleză şi n-aş vrea să mă plictisesc. Nu de altceva, dar mă cam deranjează felul în care reacţionează când le rod câte ceva...

Salutare, oameni iubitori de animăluţe ! Eu sunt Apollo, un beagle extrem de încăpăţânat, pe cât de jucăuş, pe atât de leneş. M-am născut pe 20 ianuarie 2010 şi am ajuns dintr-o întâmplare la actualii mei stăpâni, care iniţial îşi doreau o femelă din minunata mea rasă... Adulmecător tricolor de meserie, îmi place să pun botul la orice, să rod papuci cu o abnegaţie demnă de o cauză mai bună şi să dorm în preajma familiei mele.

Vă aştept pe blogul meu să mă vedeţi în acţiune şi să-mi aflaţi sfaturile pline de înţelepciune... Dacă aveţi întrebări, am pus pe cineva să verifice periodic mailul meu, apollobeagle2010@gmail.com.