Nothing but a hound dog...

Eu mi's tata lor, înţelegi ? Vin în fiecare dimineaţă aici, să-mi inspectez afacerile. Am avut ceva probleme cu ridicătorii de frunze, că-mi luau materia prima de mirosit şi însemnat, dar acum au plecat. Încerc să forţez mâna celor responsabili cu ninsoarea, dar nu depinde numai de mine...

Dar să lăsăm asta... Eu sunt căţel simpatic, vesel şi curios, da ? Şi vă urez să aveţi un an bun şi liniştit !

Deci eu stau foarte cuminte în autoturismul stăpânilor. Nu stresez în niciun fel conducătorul auto, deşi am auzit câteva reproşuri legate de faptul că-mi mai bag botul în braţul său dinspre geam. Nu fac mişcări bruşte, chiar dacă am ceva probleme cu frânele. Privesc atent pe geam, pentru a înregistra în baza de date culori şi imagini. Nu rod hărţi, bretele de rucsac sau alte lucruri găsite pe banchetă. Un singur lucru cer: să las cât mai mult păr cu putinţă...

Ştiu că eu arăt fabulos în toate fotografiile făcute de stăpânii mei, dar acum chiar "am stat la poză". Pentru că lumina era perfectă, privirea luminoasă, lăbuţele şi blăniţa relativ curate, iar decorul se integra perfect cu măreţia prezenţei mele.

Aşa că... admiraţi-mă !

(Chestia cu faţa tristă e doar de paradă, să ştiţi...)

Ce mai aşteptaţi ? Parcă era vorba să pornim în aventură !

De asta m-am şi căţărat pe piatra asta, ca să mă vedeţi bine şi să înţelegeţi că eu sunt ghidul. Nimeni nu cunoaşte pădurea asta, aşa că trebuie să vă bazaţi pe mirosul meu infailibil...

Am fost puţin cam reticent cu privire la chestia asta udă, rece şi curgătoare, dar e o schimbare faţă de bancheta caldă şi neîncăpătoare cu care m-aţi chinuit până acum... La naiba, am alunecat pe o piatră!

Cam adâncă, totuşi, pentru experienţa mea de viaţă. Şi pe urmă o să vreţi să mă ştergeţi, nu-i aşa?

(nicio lăbuţă nu a fost rănită în timpul experimentului...)

Nici să nu vă aud. Ce căutăm noi în locul ăsta necunoscut, înconjurat de dealuri împădurite? Ce-i cu camera asta împarţită aiurea? Nu mai înţeleg pe unde trebuie să stau... la naiba, eu unde dorm? Lăsaţi recompensele că n-am chef de nimic. Aţi mai ieşit şi pe terasă... Ce? Aici sunt pisici? Interesant...

Nu-mi vine să cred că iar m-au păcălit. Am tremurat la vederea atâtor bagaje, temându-mă să nu fiu lăsat singur. Iar acum am ajuns iar pe patru roţi, într-o căldură insuportabilă.

Noroc că au făcut un popas pe marginea drumului. Eu nu mai plec din tufele astea, aşa să ştiţi !

Eu şi Igor, acest veritabil "beagle de Ruşchiţa", am deschis primul bar al sezonului estival în ţarc. Dată fiind vigoarea tot mai mare a soarelui de apus, piesa de rezistenţă e frunzarul. Deşi mă tem că, dacă vom continua aşa, vom rămâne descoperiţi...

Deşi mama nu mi-a spus nimic despre asta, m-am trezit că sunt priceput şi la escaladă. Aşa că, mi-am luat inima în piept, mi-am sumeţit coada şi am abordat niscaiva înălţimi. Mi-am păstrat entuziasmul specific vârstei chiar şi atunci când pământul părea a-mi fuge de sub picioare. Singurul inconvenient a fost lesa aceea nesuferită, dar îmi făcusem deja un plan de eliminare a ei.

...în ţarcul de profil din Parcul Naţional. Actorii sunt Odin (seamănă cu mine, dar e mai măricel), Kiro (maestrul bicolor), Una (pasiunea noastră, a tuturor "masculilor feroce" de acolo), intrusul Igor, un buldog englez şi, cu voia dumneavoastră, subsemnatul, prezent cu toate cele patru lăbuţe şi o coadă la datorie.

...din satul acesta. Atât de graţios îmi pun nasul la treabă, că vacile-n ocol se sperie degrabă. Când ies la plimbare, îmi iau hamul, nu vesta. Privirile mele dezmiardă şoseaua şi fug rătăcite spre tufele în verde. De mine vorbeşte în sat toată lumea şi glasul căţeilor în umbră se pierde. Nu-i chip să mai scap de priviri curioase. Când calc, manifest pentru rasa-mi întreagă. Sunt sigur că le inspir respectul în oase şi adoraţie pentru fiinţa-mi cea dragă. Sunt cel mai frumos din satul acesta...

Muntele m-a văzut mai mic şi neştiutor şi m-a întâmpinat cu un potop de ploaie măruntă, deloc prietenoasă cu nările mele. Aşa că cea mai mare bucurie a fost să mă întind pe piatra încinsă de prima zi cu soare şi să mă odihnesc câineşte... adică stând cu un ochi la pisicile de la pensiune şi cu urechile ciulite în aşteptarea ospătarului.

Deci sunt în concediu şi n-am niciun chef să mă hrăniţi cu bobiţe (chiar dacă aţi cărat şi bolurile cu voi). M-am ridicat în două labe şi nu cobor până nu degust nişte specialităţi din zonă. Cum e grătarul de pui şi orezul prin partea locului ? Şi vaca aia pe care am zărit-o în curte produce ceva brânză comestibilă ?

Abia după ce am fost urcat în chestia aia care huruia cu aer rece şi derula ameţitor imagini pe geam am înţeles de ce stăpânii mei nu mi-au dat nimic de mâncare în dimineaţa aceea. Până la urmă, n-am mai suportat umilinţa de a fi încercuit de bagaje şi le-am sărit în braţe.

La un moment dat, am ajuns la o casă mare cu scări ciudate, pe care n-am conceput defel să le urc. Dus în braţe cu forţa spre o celulă din lemn, am descoperit unicul avantaj, anume că avea un pat enorm. Dar nici în visele cele mai negre nu mi-am închipuit că nu era tot al meu...

Aiurea, urlu vitejeşte în fiecare seară în ţarcul cu câini din "23 august", dar condiţiile de iluminare sunt improprii pentru realizarea de fotografii şi filme relevante pentru performanţele mele. Totuşi, va trebui să-i conving pe stăpâni s-o facă şi pe asta, altfel nu mă veţi crede pe cuvânt că am pus la respect un pui de rottweiler. Aşa de tare m-am agitat cu problema asta, încât am fost nevoit să apelez la o mătură să mă calmez... Curată vrăjitorie !

De ce m-ai scos din pătuţ la ora asta ? Tu nu ştiai că toate razele soarelui se concentrează acum pe locul meu de promenadă ? Ah... nu văd nimic. Şi mai ai şi pretenţia să termin repede. Măcar dacă nu te-ai duce la birou, ca să mai avem ceva vreme de mirosit iarba şi urmărit pisicile...