Nothing but a hound dog...

Pe vremurile astea caniculare, nu pot decât să mă declar încântat de tendinţele din domeniul animăluţelor de companie. Să-i luăm pe londonezi, de exemplu... Au deschis prima tonetă mobilă de îngheţată pentru câini. Ce n-aş da să mă aflu acum acolo şi să degust un "Dog Eat Hog World" (şerbet cu aromă de pui şi şuncă) sau o "Canine Cookie Crunch" (îngheţată de vanilie cu biscuiţi). Cică şi stăpânii mei ar putea consuma în siguranţă produsele cu pricina. Go England !

Deşi mama nu mi-a spus nimic despre asta, m-am trezit că sunt priceput şi la escaladă. Aşa că, mi-am luat inima în piept, mi-am sumeţit coada şi am abordat niscaiva înălţimi. Mi-am păstrat entuziasmul specific vârstei chiar şi atunci când pământul părea a-mi fuge de sub picioare. Singurul inconvenient a fost lesa aceea nesuferită, dar îmi făcusem deja un plan de eliminare a ei.

...în ţarcul de profil din Parcul Naţional. Actorii sunt Odin (seamănă cu mine, dar e mai măricel), Kiro (maestrul bicolor), Una (pasiunea noastră, a tuturor "masculilor feroce" de acolo), intrusul Igor, un buldog englez şi, cu voia dumneavoastră, subsemnatul, prezent cu toate cele patru lăbuţe şi o coadă la datorie.

...din satul acesta. Atât de graţios îmi pun nasul la treabă, că vacile-n ocol se sperie degrabă. Când ies la plimbare, îmi iau hamul, nu vesta. Privirile mele dezmiardă şoseaua şi fug rătăcite spre tufele în verde. De mine vorbeşte în sat toată lumea şi glasul căţeilor în umbră se pierde. Nu-i chip să mai scap de priviri curioase. Când calc, manifest pentru rasa-mi întreagă. Sunt sigur că le inspir respectul în oase şi adoraţie pentru fiinţa-mi cea dragă. Sunt cel mai frumos din satul acesta...

Muntele m-a văzut mai mic şi neştiutor şi m-a întâmpinat cu un potop de ploaie măruntă, deloc prietenoasă cu nările mele. Aşa că cea mai mare bucurie a fost să mă întind pe piatra încinsă de prima zi cu soare şi să mă odihnesc câineşte... adică stând cu un ochi la pisicile de la pensiune şi cu urechile ciulite în aşteptarea ospătarului.

Deci sunt în concediu şi n-am niciun chef să mă hrăniţi cu bobiţe (chiar dacă aţi cărat şi bolurile cu voi). M-am ridicat în două labe şi nu cobor până nu degust nişte specialităţi din zonă. Cum e grătarul de pui şi orezul prin partea locului ? Şi vaca aia pe care am zărit-o în curte produce ceva brânză comestibilă ?

Abia după ce am fost urcat în chestia aia care huruia cu aer rece şi derula ameţitor imagini pe geam am înţeles de ce stăpânii mei nu mi-au dat nimic de mâncare în dimineaţa aceea. Până la urmă, n-am mai suportat umilinţa de a fi încercuit de bagaje şi le-am sărit în braţe.

La un moment dat, am ajuns la o casă mare cu scări ciudate, pe care n-am conceput defel să le urc. Dus în braţe cu forţa spre o celulă din lemn, am descoperit unicul avantaj, anume că avea un pat enorm. Dar nici în visele cele mai negre nu mi-am închipuit că nu era tot al meu...